Cât costă introducerea unui teren în intravilan în Iași în 2026

22.05.2026

Tot ce trebuie să știi despre PUZ, avize și costurile reale ale documentației 

Introducerea unui teren în intravilan presupune modificarea reglementărilor urbanistice astfel încât terenul aflat în extravilan să devină construibil. 

În municipiul Iași și în localitățile limitrofe, această procedură se realizează de regulă prin elaborarea unui:

PUZ – Plan Urbanistic Zonal

Documentația stabilește:

  • funcțiunea terenului;
  • condițiile de construire;
  • regimul de înălțime;
  • indicatorii urbanistici;
  • circulațiile;
  • și modul de integrare în zona existentă.

Practic, PUZ-ul reprezintă documentul prin care se analizează dacă terenul poate susține dezvoltarea propusă și în ce condiții aceasta poate fi aprobată.

Cât costă un PUZ pentru introducerea terenului în intravilan în Iași

Costul total al procedurii diferă în funcție de:

  • suprafața terenului;
  • amplasament;
  • complexitatea investiției;
  • și numărul avizelor necesare.

În practică, costurile pentru un PUZ în Iași sunt împărțite în mai multe categorii. 

1. Costul documentației PUZ 

Cost estimativ: 2.500 – 8.000 euro

Costul poate varia în funcție de:

  • dimensiunea terenului;
  • complexitatea soluției;
  • și specificul investiției propuse.

2. Ridicarea topografică 

Pentru întocmirea documentației este necesară o ridicare topografică actualizată cu viză OCPI. 

Cost estimativ: 300 – 1.000 euro

3. Studiul geotehnic/ Aviz geotehnic preliminar

 Documentația geotehnică stabilește caracteristicile terenului și condițiile de fundare.

Cost estimativ: 300 – 1.000 euro

4. Studiul pedologic și agrochimic 

Pentru terenurile agricole introduse în intravilan este necesar un studiu pedologic și agrochimic.  Acesta analizează: caracteristicile solului, clasa terenului și impactul asupra fondului agricol.

Cost estimativ: 500-600 euro

5. Avize și taxe administrative 

În funcție de amplasament și investiție, documentația poate necesita avize de la: 

  • mediu;
  • utilități;
  • cultură; 
  • Poliția Rutieră
  • drumuri;
  • sănătate publică;
  • ISU;
  • Direcția agricolă;
  • S.R.I., M.A.I., M.A.P.N;
  • și alte instituții.
  • Cost estimativ: 600-1200 euro

    6. Taxa pentru scoaterea terenului din circuitul agricol 

    În cazul terenurilor agricole introduse în intravilan, valoarea taxei pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol se stabilește în funcție de clasa de calitate a terenului și de suprafața afectată.

    Tarifele diferă în funcție de fertilitatea terenului, astfel încât terenurile încadrate în clase superioare generează costuri mai mari.

    În anul 2026, valorile orientative indexate sunt următoarele:

    • pentru terenurile din clasa I: aproximativ 4,292 lei/mp;
    • pentru terenurile din clasa II: aproximativ 3,756 lei/mp;
    • pentru terenurile din clasa III: aproximativ 3,219 lei/mp;
    • pentru terenurile din clasa IV: aproximativ 2,683 lei/mp;
    • pentru terenurile din clasa V: aproximativ 2,146 lei/mp.

    De exemplu, pentru un teren de 1.000 mp încadrat în clasa III de calitate, taxa estimativă pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol poate depăși 3.200 lei.

    • 1000 × 3.219 = 3.219 lei

    7. Costul pentru depunerea și obținerea avizelor necesare unui PUZ în Iași 

    Ce include procesul de depunere și ridicare a avizelor:

    • pregătirea dosarelor pentru fiecare instituție;
    • completarea cererilor;
    • multiplicarea planșelor și documentațiilor;
    • depunerea fizică sau online;
    • urmărirea procesului de avizare;
    • răspunsuri la eventuale solicitări de completare;
    • și ridicarea avizelor finale.

    În funcție de complexitatea proiectului, această etapă poate implica un număr mare de instituții și termene diferite de răspuns.

    Cost estimativ: 50-100 euro/ aviz


    Cost total estimativ pentru introducerea unui teren în intravilan în Iași 

    Pentru un teren destinat construirii unei locuințe individuale, costurile totale sunt de regulă:

    4800  – 5500 euro

    În cazul:

    • lotizărilor;
    • dezvoltărilor rezidențiale;
    • sau investițiilor mai complexe,

    costurile pot depăși:

    8000 euro


    Ce influențează cel mai mult costul unui PUZ în Iași

    Amplasamentul terenului

    Terenurile:

    • apropiate de intravilan;
    • cu acces la drum;
    • și utilități existente,

    sunt mai ușor de reglementat urbanistic.

    Suprafața terenului

    Terenurile mari implică:

    • mai multe planșe;
    • studii suplimentare;
    • și analize urbanistice mai complexe.

    Numărul avizelor necesare

    Unele amplasamente necesită:

    • avize speciale;
    • studii de trafic;
    • aviz de mediu;
    • sau alte documentații suplimentare.

    Acest lucru poate influența atât costul, cât și durata procedurii.


    Cât durează aprobarea unui PUZ în Iași

    Durata aprobării poate varia între:

    8 luni și peste 12 luni

    în funcție de:

    • complexitatea documentației;
    • timpul de emitere al avizelor;
    • și etapele administrative.

    Concluzie

    Introducerea unui teren în intravilan în Iași presupune o procedură complexă, care implică documentații tehnice, avize și aprobări administrative.

    Realizarea unui PUZ reprezintă etapa esențială pentru transformarea unui teren extravilan într-un teren construibil și pentru obținerea unor reglementări urbanistice clare.

     

    Share